Unde e începutul în sistemul de protecție socială?

Exploratori ai trecutului, cuceritori ai viitorului
august 8, 2016
Teatru Forum în comunitatea ta!
august 8, 2016

Unde e începutul în sistemul de protecție socială?

Guvern după guvern- schimbări promise, schimbări asumate, schimbări realizate – cu fiecare conducere nouă apar alte și alte decizii. Ai sentimentul că te afli într-un carusel în care urcă cine poate și coboară toți amețiți.

Mai pe scurt, un cap nou, aduce idei noi şi nereușite vechi.

La nivel local, aceiași bâjbâială de ani de zile- sora mai mică a marii inconsecvențe naționale.

Diana Chiriacescu e unul din experții cooptați într-o echipă guvernamentală pentru o perioadă de timp, după peste 20 de ani de consultanță independentă în domeniul dizabilităţii şi al serviciilor sociale. Profităm de faptul că a vazut cum se lucrează ”și pe față și pe dos” și încercăm să aflăm ce nu funcționează și de ce muncim de ani de zile fără a obține finalitatea așteptată.

  • În primul rând pentru că ignorăm punctul de plecare corect- analiza nevoilor comunității – care e un demers esențial, ce trebuie așezat la baza tuturor politicilor publice, la nivel local. Dar vorbesc de analiza serioasă, completă și nu de povești scrise din birou. Apoi sectorul serviciilor sociale din România este cronic subfinanțat – aceasta este, din păcate, realitatea cu care ne-am obișnuit de prea mult timp, pe care o enunțăm frecvent în reuniunile publice, pe care o adresăm sistematic Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Pentru ca situația să se schimbe, iar sectorul serviciilor să se dezvolte sănătos și eficient, e nevoie să cunoaștem în detaliu modul în care funcționează mecanismul de planificare și finanțare a serviciilor sociale și care sunt pârghiile importante pentru a echilibra  resursele disponibile cu nevoile beneficiarilor.

În procesul de planificare bugetară, totul pleacă de la analiza nevoilor locale de servicii sociale. Legea asistenței sociale (292/2011) obligă autoritățile publice (locale și județene) să cunoască în detaliu cererea și oferta de servicii sociale și să întocmească planuri anuale de acțiune pentru organizarea, dezvoltarea și finanțarea serviciilor considerate necesare, la nivel local -art.112 para (3).

Pe baza acestor planuri, APL decide ce servicii poate furniza prin aparatul propriu (DGASPC la nivel județean, respectiv primărie, SPAS, la nivel local) și ce trebuie contractat cu furnizorii privați. Pentru contractarea acestor furnizori, din fonduri publice, fiecare APL trebuie să aibă compartimente specifice de contractare a serviciilor sociale (art.115, b). În practică, din păcate, nici diagnoza socială a comunităților și nici contractarea de servicii sociale, nu reprezintă încă o practică generală la nivel național. Dacă aceste două proceduri ar fi implementate la nivel local, am cunoaște foarte precis care este nevoia de servicii sociale din fiecare localitate și cum putem planifica (anual sau multi-anual) finanțarea acestor servicii.

  • Și acum la nivel local, județean și național sunt strategii bazate- spun întotdeauna decidenții- pe nevoile comunității. Așa se si afirmă, că în finanțare țin seama de aceste strategii- unele platite pe bani mulți unor firme de consultanță. De fapt cum e?
  • În prezent, finanțarea serviciilor sociale se face astfel: din fonduri publice (bugetul de stat) – cu trei tipuri de mecanisme: (a) sumele defalcate din TVA – acestea ajung deocamdată doar la nivel județean și alimentează sistemul public de protecție a copilului și unele centre pentru persoanele cu dizabilități, precum și o parte a unităților de asistență medico-socială pentru persoanele vârstnice, (b) subvenții acordate furnizorilor non-profit, prin Legea 34/1998 și (c) PIN – programe de interes național, pentru servicii care acoperă categorii mari de public și reprezintă urgențe strategice pentru țara noastră (de exemplu, serviciile de suport în comunitate, asociate procesului de dezinstituționalizare). O parte din sumele defalcate din TVA care ajung la județ pot fi transferate și către autoritățile locale din orașe, comune, municipii. Totuși, la nivelul acestor Unități Administrative Teritoriale nu ajung sume semnificative din bugetul de stat. Este unul din motivele pentru care, în prezent, organizațiile neguvernamentale militează activ pentru coborârea unor linii dedicate de finanțare la nivelul orașelor, comunelor, fie din sume defalcate din TVA, fie prin transferuri bugetare asigurate prin MMFPSPV.
  • Finanțarea mai este posibilă și din alte fonduri publice…
  • Și bugetele locale pot finanța furnizorii privați de servicii sociale utilizând un un mecanism de granturi (Legea 350/2005) și/sau subvenții (Legea 34/1998) și/sau contractare de servicii sociale în baza Legii Achizițiilor Publice. Sigur, mai este și varianta obținerii de fonduri private, din donații, sponsorizări, dar acestea nu sunt foarte predictibile și de cele mai multe ori nu pot susține servicii sociale pe termen lung.
  • Ce pot face furnizorii de servicii sociale pentru a stimula luarea deciziilor potrivite de către Guvern și perfecționarea sistemului de protecție socială?
  • Cred că un exemplu foarte bun este cel al FONSS care și-a ales foarte bine direcția de implicare. Este necesară creșterea asistenței financiare pentru domeniul social nu doar în ceea ce privește bugetul național anual alocat serviciilor sociale ci și pentru crearea mecanismelor de diagnoză socială locală (hărți de nevoi și de servicii existente, planuri anuale de dezvoltare a serviciilor sociale – așa cum se va reuși la Iași printr-un proiect local în derulare) pentru adoptarea unei proceduri unitare pe țară. Efectul ar fi că în sfârșit am avea o hartă a nevoilor pe care să ne bazăm deciziile din acest domeniu, convinși că alocăm fonduri numai pentru necesități. O altă realitate cu care ne confruntăm este aceea a inexistenței de date precise privind serviciile sociale, și asta e un impediment major care ar putea fi depășit prin înființarea unui mecanism național unitar de colectare a datelor privind serviciile sociale, care să permită documentarea eficientă a politicilor publice din acest sector. Așadar am avea harta nevoilor, date privind serviciile sociale, mai trebuie să alocăm banii eficient și putem face asta prin coroborarea datelor din planurile de acțiune cu deciziile de finanțare a serviciilor sociale, din fonduri publice, atât la nivel local, cât și județean și național sau contractare socială pe baza unor proceduri unitare de contractare realizate în baza Legii Achizițiilor Publice (98/2016). Astfel am reuși ca acolo unde sectorul public nu are soluții, să vină furnizorii privați și să ofere servicii.

Diana Chiriacescu este din iulie 2016, director al FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, postură din care va continua să mențină pe agenda publică prioritățile la care s-a referit în acest articol.

Mihaela Munteanu