Și în acest an, la început de decembrie, Ziua Mondială de Luptă Anti-SIDA a fost marcată de Fundația ”Alături de Voi” România, în cele trei centre ale sale, prin realizarea evenimentului ”Funda Umană – simbol al solidarității cu persoanele infectate/afectate de HIV/SIDA”, prin proiectul „IMPACT DIRECT!”, finanţat din granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Este al zecelea an în care ADV România a chemat comunitatea din Iași, Constanța și Tg. Mureș, pentru a da un semnal de solidaritate, de toleranță, de incluziune cu acest grup de persoane, care au fost dintre cele mai discriminate.
Infecția cu HIV a fost în România o prezență șocantă, în urmă cu aproape 30 de ani, când au apărut primele cazuri, majoritatea la copii și când sistemul sanitar și de protecție socială au fost bulversate de contactul cu această situație.
Nici populația nu a reacționat mai bine, mulți părinți ai căror copii s-au îmbolnăvit abandonându-și micuții, și ulterior, apariția unui copil infectat într-o comunitate generând un val de teamă și discriminare.
Organizațiile precum ADV România, care și-au asumat asistența celor infectați cu HIV și a familiilor lor, au fost nevoite să intervină atât împotriva sistemului sanitar, de învățământ apoi – și să reclame o sumă de drepturi pentru cei infectați, cât și să realize campanii de informare pentru a stinge teama și a educa populația.
”După mai bine de 13 ani de activitate, acum putem spune că infecția cu HIV este o boală cronică, nevindecabilă și o problemă de incluziune socială. Nu mai avem numeroase situații de discriminare și cred că o parte a populației, mai ales tinerii, știu cât de cât ce este infecția cu HIV și cum se transmite. Informarea și educarea trebuie să rămână constante ale activității noastre, pentru că nu putem neglija că transmiterea infecției cu HIV este una dintre problemele de sănătate publică”- a declarat dna Angela Achiței, președinte ADV România la Gala ”10 ani de solidaritate”, realizată în 2 decembrie la Iași.
De altfel, acest eveniment – Gala ”10 ani de solidaritate” realizată la Iași, a prilejuit și o trecere în revistă a principalelor momente în diminuarea discriminării și generarea solidarității față de cei ce trăiesc cu HIV. În fața câtorva sute de persoane, s-au adresat mulțumiri celor care s-au implicat pentru susținerea programelor ADV România, fie ca e vorba de cadre didactice sau elevi care au participat an de an la Funda umană, fie că erau medici care au fost pionieri în abordarea pacientului cu HIV sau pregătirea cadrelor medicale pentru aceasta.
La Constanța și Tg. Mureș oamenii au format lanţuri umane, în formă de fundă și au păstrat momente de reculegere pentru cei care, infectați cu HIV fiind, au decedat.
Dincolo de solemnitatea și tristețea evenimentului, rămân statisticile care menționează că de la apariția HIV în România (1985), au decedat 6770 de persoane infectate, iar la nivel național trăiesc 13 535 de persoane cu HIV, diagnosticate. În ultimul an au apărut noi cazuri de infectare, diagnosticate la adulți, heterosexuali -10 în judeţul Iași, 5 în Mureș şi 21 în Constanța.
Mihaela Olteanu