Societatea civilă ieşeană a făcut în ultimii ani paşi uriaşi şi a reuşit să genereze două structuri asociative – Comisia ONG şi Federaţia organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale- FONSS, care sunt considerate un model de imputernicire a ONG-urilor la nivel naţional. D-na Angela Achiţei, preşedintele Fundaţiei Alături de Voi România a girat în primii trei ani de existenţă a Comisiei ONG funcţia de preşedinte, după care s-a retras pentru a putea coordona activitatea FONSS.

• Doamnă Angela Achiţei, care este starea domeniului de asistenţă socială în acest moment în România, numită deseori „ţara asistaţilor sociali”?
• Dacă ne uităm la măsurile luate de guverne în ultimii ani, în special în perioade electorale, am putea spune că asistența socială este deghizată în pomană socială sau chiar mită electorală. Din păcate, multe astfel de măsuri populiste au făcut mai mult rău, decât bine, grupurilor dezavantajate social, determinându-le să aibă un comportament pasiv și care nu a condus decat la creșterea gradului de dependență față de prestațiile sociale. Sunt cunoscute cazurile în care familiile și-au vândut animalele din gospodărie ca să se încadreze la ajutor social, persoane care au renunțat la un loc de muncă ca să beneficieze de subvenții la căldură, persoane cu dizabilități care nu au ieșit din casă decât pentru evaluarea periodică pentru încadrarea în grad de dizabilitate, deși au asistent personal ș.a..

Dacă ne uităm la ponderea prestațiilor sociale comparativ cu media Uniunii Europene, nu putem spune că suntem în top, dar comparativ cu investițiile realizate în serviciile sociale, aici avem o problemă mare. Prestațiile sociale trebuie acordate în corelare cu accesarea de servicii sociale, iar în acest sens e nevoie ca statul să prioritizeze în politica sa, realizarea de investiții în acest sector. În condițiile în care 43% din populație se află în sărăcie, apare întrebarea firească: “Cum intervine statul să reducă acest indicator, în condițiile în care declarativ, interesul superior este bunăstarea cetățeanului?!”

• Vreţi să spuneţi că nici măcar Legea Asistenţei Sociale nu a reuşit să mai echilibreze raportul prestaţii- servicii sociale? Nu putem spune ca nu există nici o evoluţie în ultimii ani…
• De 20 de ani lucrez în sistem, fiind asistent social și de 20 de ani, am senzația de „deja vu” pentru că mă întâlnesc cu aceleași probleme… Singurile lucruri care s-au schimbat au fost miniștri, direcțiile naționale care au dispărut peste noapte sau au fost din nou reinființate… A mai apărut o lege a asistenței sociale, dar care din păcate nu are norme… Au mai venit niște fonduri structurale, care în perioada 2007-2013, au avut doar priorități de formare a resurselor umane, iar serviciile sociale fiind pe lista de investiții care puteau fi realizate tot de autorități, consolidându-le și mai mult monopolul în domeniu social.

Calitatea depinde foate mult de competiția constructivă din sector. Când vorbim de monopol în domeniul serviciilor sociale deținute de către stat, nu mai putem vorbi de calitate.

Calitatea depinde în aceeași măsură și de profesionalismul oamenilor care lucrează în domeniu. În condițiile în care în multe primării, asistentul social este pus să facă diferite lucruri și mai puțin asistență socială, când sute de absolvenți de asistență socială nu-și găsesc un loc de muncă, posturile fiind blocate (statul este cel mai mare angajator de asistenți sociali), în situația în care asistentul social este foarte prost remunerat, în unele cazuri cumulând venituri mai mici decât unele familii asistate social, nu prea mai putem vorbi de calitate.

Calitatea trebuie să fie dictată de către beneficiar. Acesta trebuie să aibă posibilitatea să aleagă furnizorul de la care dorește servicii, iar Statul trebuie să se asigure că are pus la punct mecanismul prin care să asigure sursa de finanțare pentru serviciul necesar.

• Constatăm o dezvoltare inegală a sectorului ONG, de multe ori şi opinii diferite. Care credeţi că este imaginea ONG-urilor transmisă în acest moment?
• La momentul actual cred ca vorbim de două tipuri de ONG-uri existente pe piață: ONG-urile care au o misiune foarte bine conturată, au viziune și oameni dedicați organizației și ONG-urile create / dezvoltate doar pentru a accesa fonduri structurale, cu o misiune orientată mai mult spre business, cu angajați tip ”mercenari” și care probabil că vor exista atâta timp cât vor avea acces la finanțare din fonduri structurale.

Noi la Iași, credem că am reușit să coalizăm sectorul neguvernamental, iar de mai bine de 4 ani am creat o voce puternică în sector, atât prin funcționarea Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economică și Socială a județului Iași (44 de ONG-uri membre), cât și extinderea ariei de intervenție la nivelul Regiunii Nord Est, prin crearea unei platforme specilizate de lobby pentru investiții în servicii sociale și anume Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS (21 de membri din Regiunea Nord Est).

Ceea ce am înțeles cu toții este faptul că nu-i folosește nimănui să fie în concurență, atâta timp cât sunt atât de multe probleme sociale de rezolvat și că soluția este asocierea pentru corelarea resurselor și crearea unui impact cât mai bun în comunitate. De asemenea, am învățat că dacă suntem uniți, putem crea efectul de voce unică în sector și putem obține mult decât dacă am lucra singuri. Trebuie să investim încredere, să ne sprijinim dezvoltarea reciprocă. Numai împreună suntem puternici! De asemenea, ONG-urile trebuie să facă parte din comunitate, să explice continuu ceea ce fac, ceea ce gândesc, tot spre asta trebuie îndreptate eforturle de lobby și advocacy și creat cadrul de dialog cu autoritățile locale. Multe pot fi rezolvate pe plan local, nu e nevoie de intervenția la nivel național. Binențeles că mai sunt demersuri în care coalizarea cu alte ONG-uri și rețele naționale e de dorit, iar noi facem acest lucru, incercând să susținem demesuri care sunt de interes pentru sector.

De asemenea, noi ieşenii din ONG-uri am înțeles un lucru în ultimii ani și anume că, nu esti întreptățit să aștepți o schimbare, dacă nu faci tu ceva în acest sens. Și cum spunea Benjamin Franklin – ”nu fi una din acele persoane care jumătate din viață povestește ce ar face și altă jumătate de ce nu a facut-o”. Noi ne-am hotărât să ne asociem în Comisia ONG și FONSS și să facem lucrurile să meargă.

Cred ca ONG-urile trebuie să fie conștiente de faptul că influențarea politicilor publice se poate face atunci când interesul de grup este mai presus decât interesul individual. Iar ca să fii credibil în ceea ce întreprinzi, trebuie să lași rezultatele să vorbească pentru tine. Pentru ca oamenii să audă de rezultatele tale, trebuie să comunici în acest sens, trebuie să faci efectiv marketing social.

• Dacă ar fi să staţi acum la masa de lucru şi să construiţi strategia FONSS, care înteleg că va fi realizată în scurt timp, care ar fi traiectoria de urmat pentru ONG din domeniul social din Regiunea NE?
• Din punctul meu de vedere, ar trebui ca procesul de lobby și advocacy să fie dus pe trei paliere:
• Aplicarea Legii Asistenței Sociale și anume: înființarea la nivelul CL și CJ a unui compartiment de contractare a serviciilor sociale, iar prin intermediul acestuia, plecând de la strategiile locale de asistență socială, anual, furnizorii publici si privați de asistență socială să realizeze planul anul de activități necesare în comunitate, să bugeteze fonduri (din surse locale, naționale sau fonduri europene), să realizeze planul anual de achiziții și respectiv, să realizeze în baza acestui plan, achiziția de servicii de la furnizorii privați. În tot acest proces, trebuie să ținem cont de 3 principii care trebuie aplicate continuu: co-decizia, co-finanțarea și co-furnizarea. Co-decizia se transpune prin faptul că furnizorii publicii si privați de asistență socială se așează la aceeași masă și evaluează/realizează hărţi de nevoi și prioritizează investițiile sociale care trebuie facute. Co-finanțarea, ajută furnizorii să vină cu resurse publice, private, europene pentru realizarea de investiții în domeniul serviciilor sociale sau pentru dezvoltarea/extinderea acestora. Co-furnizarea asigură partea de intervenție pluri-disciplinară publică și privată, orientată spre nevoia beneficiarului și îmbunătățirea calității vieții acestuia.
• Transpunerea în legislația națională a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014, privind achizițiile publice. Această directivă crează un cadru favorabil pentru achiziția de servicii sociale de la furnizori privați acreditați sau de la întreprinderi sociale de inserție.
• Determinarea Ministerul Muncii și a Ministerului de Finanțe de a găsi surse de finanțare pentru investiții sociale. Finanțarea trebuie să fie canalizată pe servicii primare, dar mai ales pe servicii specializate. Indiferent ce sursă de finanțare se utilizează, pentru eficienta utilizare a resurselor, este imperios necesar ca banul să urmeze beneficiarul, indiferent dacă serviciul este acordat de un furnizor public de servicii sociale sau de unul privat. Statul, poate identifica surse de finanțare pentru servicii sociale prin combaterea evaziunii fiscale, a muncii la negru, alocarea unui procent din câștigurile loteriei naționale sau din fondul de solidaritate. De asemenea, o taxă importantă care există în prezent și care este utilizată în alte scopuri pentru care este colectată, este taxa plătită de angajatorii care au peste 50 de salariați și nu au angajat, în procent de 4%, persoane cu dizabilități. Conform datelor furnizate de către ANAF la cererea ADV România, în 2013 s-au colectat la bugetul de stat din această taxă 159.804.842 lei, iar in 2014 – 174.155.013 lei. Aceste fonduri, în majoritatea tărilor în care este impusă cota pe dizabilitate, este utilizată pentru finanțarea de servicii sociale și de ocupare pentru persoanele cu dizabilități.
• Ce vă răspundeţi la întrebarea „de ce merg toate atât de greu”?
• Ba da, de multe ori, când mă poticnesc. Cred că blocajul este încă mental, în sensul că autorităţile încă nu înteleg că a trecut vremea în care „eu am banii, eu îi cheltui”, în care serviciile sociale sunt „ale furnizorilor publici” şi ONG-urile „fac servicii că aşa vor ele”.

Dacă societatea s-ar maturiza în sensul întelegerii responsabilităţii solidare pentru cei care au nevoie de servicii sociale şi al respectului faţă de aceştia, ca oameni cărora trebuie să le oferi, nu haina pe care o ai, ci haina pe măsura lor, atunci s-ar modifica şi cadrul legislativ, ar dispărea şi frica de a fi întrebaţi „de ce?”. Din păcate însă, doar în unele locuri, timid, autorităţile încep să afirme necesitatea de a conlucra sectorul public şi cel privat, pentru a fi oferite serviciile necesare beneficiarilor. Iar importanţa ONG-urilor, deşi nu se recunoaşte „cu întreaga gură” de fiecare dată, este conştinetizată din plin, pentru că ONG-urile au început să se comporte ca investitori în comunitate nu ca cerşetori şi asta generează şi teamă dar şi recunoaştere… nevoită.

Ceea ce trebuie reținut, e faptul, că Statul trebuie să investească în sectorul ONG pentru a crește capacitatea ulterioară a organizaţiilor de contractare. La fel ca în sectorul business, în care Statul vine cu scheme de finanțare tip start-up, scheme de ajutor de minimis sau chiar ajutor de stat pentru a dezvolta sectorul IMM-urilor, la fel trebuie să se întâmple și in sectorul neguvernamental. Statul trebuie să fie un bun antreprenor la rândul său, pentru că dacă ar invesi în ONG-urile furnizoare de servicii sociale sau întreprinderile sociale de inserție, el ar câștiga de două ori: odată pentru faptul că s-ar crea multe locuri de muncă, știut fiind faptul că furnizorii de servicii sociale au nevoie de specialiști, iar studiile arată că cel puțin 75% din buget merge pentru salarizarea resurselor umane (acest lucru implicând și plata de taxe la bugetul de stat), iar pe de altă parte, prin investițiile în serviciile sociale, statul are un profit social care se reflectă direct în creșterea gradului de bunăstare al cetățenilor.

Mihaela Munteanu