Peste 5500 copii, 158 de tineri şi 295 de fermieri din 13 comunităţi rurale din Vaslui şi oraşul Negreşti beneficiază de sprijin pentru în fiecare an, în luna decembrie din partea Fundaţiei World Vision România. Anul acesta, copiii din comunităţile World Vision din judeţul Vaslui au cadouri de la Moş Crăciun în valoare de 25000 de lei.
În această perioadă Fundaţia World Vision România, prin programul de dezvoltare comunitară “Un viitor mai bun pentru copii noştri”, 3600 de copii din comunele Rebricea, Oşeşti, Vultureşti, oraşul Negreşti şi Pungeşti au primit pachete cu dulciuri în cadrul activităţilor şcolare de Crăciun organizate cu sprijinul Fundaţiei World Vision România. De altfel nu doar copiii au beneficiat de suport pentru ca sărbătoarea Nașterii Domnului să fie mai luminoasă ci și 375 de copii şi 15 bătrâni din Parohia Draxeni din comuna Rebricea. Pentru aceștia, s-a organizat un spectacol caritabil de colinde în cadrul parohiei, iar Fundaţia World Vision România a avut rolul lui Moș Crăciun și a oferit cadouri. Totodată, copiii celor 100 de fermieri cu care World Vision România lucrează în programele sale și îi sprijină să-și construiască o afacere, din comunele Oşeşti, Vultureşi şi Căzăneşti, vor avea sub bradul de Crăciun bomboane şi dulciuri.
Pentru ca finalul de an să fie cum se cuvine, și elevii care au participat anul acesta la orele de meditaţii susţinute de colegii lor mai mari, prin programele World Vision România, au pregătite cadouri speciale, ca recompensă pentru efortul depus de la începutul anului şcolar.
Și putem continua tot așa, deoarece în alte șase comunităţi rurale din judeţul Vaslui, Fundaţia World Vision România a lansat în rândul tuturor elevilor concursuri de desene şi scrisori către Moş Crăciun. I-au scris Moșului și acesta le-a adus tuturor celor 2400 de copii dulciuri sub brad.
Fiecare poate deveni Moș Crăciun…
World Vision România și-a propus ca, pe lângă ceea ce poate oferi din fondurile colectate, să genereze și mecanisme de susținere și în comunitate, iar un astfel de exemplu este al tinerilor din Grupul ART Negreşti, care au reușit să strângă 2000 lei și să ofere dulciuri la 65 de copii din două instituţii de asistență socială şi din cadrul Centrului de Zi Negrești.
20 de angajaţi ai unei companii din Iaşi sunt Moș Crăciun pentru douăzeci de copii vulnerabili din comuna Pungeşti, iar angajaţii World Vision România au asumat rolul de mesager al Moşului aducând darurile mult dorite. De asemenea, elevii Colegiului “Costache Negruzzi” din Iaşi au colectat jucării ce vor ajunge până în ajun la 75 de copii care merg la grădiniţa din comuna Rafaila, Vaslui, un gest care sigur va arăta cât de puțin trebuie să aduci un zâmbet pe chipul unui copil sărac.
„Colindător de Viitor”
În mediul rural, riscul de sărăcie este de trei ori mai mare decât în urban. De aceea, Fundaţia World Vision România a lansat campania „Colindător de Viitor”. Oana Cuzino, Daniela Nane, Pavel Bartoș, Cabral, Adrian Nour şi Trio Zamfirescu cântă câte un colind special adaptat pentru această campanie, aratând tuturor românilor că fiecare copil, indiferent că locuiește la țară sau la oraș, are nevoie de șanse egale în viață, iar cu sprijinul potrivit, orice copil poate avea viitorul pe care și-l dorește.
Ambasadorii campaniei speră să mobilizeze românii din social media să ajute copiii săraci din România rurală. Concret, vedetele îi provoacă pe români fie să doneze în beneficiul acestor copii, fie ”să dea leapșa” mai departe, provocând trei prieteni la rândul lor. Cei care acceptă provocarea pot alege fie să colinde, fie să devină „donatori de viitor” sau pot opta pentru ambele. Jocul propus de ambasadorii World Vision aduce „bucuria” darului necondiţonat: să ştii că poţi ajuta, lună de lună, ca un copil să crească frumos şi liber, fără oprelişti şi limitări care nu ţin de potenţialul lui.
Gabriela Grama