FONSS – extindere și parteneriat

Curs cu ONG mici
noiembrie 17, 2016
FONSS promoveaza modelul iesean
noiembrie 23, 2016

FONSS – extindere și parteneriat

FONSS a sprijinit Federația Dizabnet – rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități, în obținerea personalității juridice.

Astfel, din 17 octombrie 2016, Dizabnet este federație înființată juridic, urmând a avea o relație de parteneriat cu FONSS, pe acțiuni care privesc interesul comun, al beneficiarilor și furnizorilor de servicii din domeniul dizabilității.

Menționăm că în prezent FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale reprezintă interesele a 21 de furnizori de servicii sociale din regiunea Nord Est și se află în proces de extindere și dezvoltare la nivelul altor regiuni din țară și de asociere cu federații și rețele pentru advocacy comun.

În acest moment este în plină desfășurare invitarea și evaluarea potențialilor noi membri ai FONSS.

În ceea ce privește parteneriatele, precizăm de asemenea, că și până în prezent, FONSS a conlucrat cu organizații sau forme asociative de ONG-uri, cum ar fi FDSC, RISE, FONPC, DIZABNET și Coliția pentru economie socială ș.a., la o sumă de demersuri naţionale. Spre exemplu, am lucrat la elaborarea legislaţiei secundare şi terţiare din domeniul achiziţiilor publice de servicii sociale, norme metodologice de aplicare a Legii privind Economia Socială, introducerea ONG-urilor ca beneficiari la nivelul POR, aprobarea Strategiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi a Planului de acţiune aferent 2016-2020, înfiinţarea fondului de handicap (abilitare) şi utilizarea acestuia pentru finanţare,  modificarea procedurii de autorizare şi funcţionare a unităţilor protejate.

Extinderea și parteneriatul FONSS se realizează în cadrul proiectului ”Vocea ONG”, ce are ca scop creșterea capacității de dezvoltare strategică și implicare a ONG-urilor în procesul de realizare a politicilor publice în domeniul serviciilor sociale.  Detalii privind proiectul sunt aici.