Ne-am obișnuit să auzim deseori în jurul nostru comentarii negative și ironii la adresa ”asistaților” social, adică a persoanelor care nu trăiesc (în percepția colectivă) decât din sumele de asistență socială pe care le primesc de la stat, indiferent dacă sunt contributori sau nu la bugetul național.

În realitate, puțini oameni știu că asistența socială e un domeniu complex de politică publică, esențial pentru menținerea bunăstării în orice țară și care se adresează tuturor, bogați sau săraci, persoane cu sau fără dizabilități, tineri sau vârstnici, din medii geografice și socio-economice din cele mai diferite. Dar ce înseamnă ea de fapt?

Orice persoană poate să întâlnească de-a lungul vieții situații sau perioade în care are nevoie de sprijin pentru a depăși probleme grave, care duc la scăderea dramatică a calității vieții – fie afectări ale stării de sănătate, fie evenimente neprevăzute în familie, fie dezastre naturale care afectează mediul în care trăiește persoana. Uneori, aceste probleme duc la o afectare pe termen lung a traiului acestei persoane în comunitate. Alteori, problemele cu care se confruntă o familie sau o gospodărie sunt multiple și interconectate, iar riscul de sărăcie, excluziune sau marginalizare socială se cronicizează. Asistența socială oferă pârghiile de sprijin pentru ca persoanele să poată depăși aceste obstacole, pe care singure nu reușesc să le mai gestioneze.

Asistența socială este o componentă necontributivă a protecției sociale (adică nu depinde de contribuția noastră la bugetul de stat), spre deosebire de pensii, asigurările de sănătate, de care nu am putea beneficia, dacă nu contribuim sistematic, din veniturile noastre, la aceste bugete naționale.

Asistența socială oferă două tipuri de suport persoanelor aflate în dificultate (temporară sau pe o durată mai lungă): (a) ajutoare financiare (de tipul ajutorului social pentru venitul minim garantat, ajutorul de încălzire, ajutorul pentru înmormântare, indemnizații etc) și (b) servicii sociale pentru diferite categorii de persoane, evaluate ca având nevoie de îngrijire, sprijin pentru incluziune sau sprijin pentru a ieși din situații limită.

În România, cheltuiala cu asistența socială este semnificativă, dar ea este predominant direcționată către ajutoarele sociale financiare (considerate măsuri pasive de sprijin) și mai puțin către serviciile sociale (măsuri active de sprijin).

În Uniunea Europeană, cheltuiala medie cu serviciile sociale este de aproximativ 2,7% PIB, în România de doar 0,6% PIB.

Sectorul serviciilor sociale acreditate deservește în prezent, aproximativ 190.000 persoane, copii, persoane cu dizabilităţi, vârstnici, victime ale violenței domestice, persoane fără adăpost etc., conform Situației serviciilor sociale acreditate, din februarie 2018, publicată de Ministerul Muncii și Justiţiei Sociale.

Acest sector este unul important pentru economia României, pentru că angajează peste 150.000 persoane, asistenți sociali, psihologi, logopezi, kinetoterapeuți, îngrijitori, lucrători sociali, etc., conform estimării Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale- FONSS, făcute pe baza prevederilor Regulamentelor de Organizare și Funcționare stabilite de legislația în vigoare, pe diferite categorii de servicii sociale (regulamente care includ normativele obligatorii de personal în vederea acreditării serviciile sociale). Acești angajați sunt contributori direcți la bugetul de stat. În sectorul serviciilor sociale nu poate exista munca la gri sau la negru, pentru că există condiții stricte de acreditare a serviciilor sociale.

49% din totalul serviciilor sociale din România este acoperit de către organizațiile neguvernamentale. Acestea atrag în munca lor, pe lângă personalul angajat, un număr semnificativ de voluntari, companii, parteneri sociali care sprijină dezvoltarea și menținerea serviciilor sociale la un nivel de calitate ridicat.

De asemenea, un număr important de acțiuni de antreprenoriat social și economie socială au luat naștere în organizațiile furnizoare de servicii sociale.

În ansamblul său, sectorul neguvernamental (social, civic, tineret, mediu etc) angaja cu contract de muncă 100.000 persoane, la nivelul anului 2016.

Luând în considerație toate aceste elemente, este evident că serviciile sociale generează bunăstare în comunitate, nu doar sprijin pentru persoanele vulnerabile sau excluse social. Ele asigură locuri de muncă, generează coeziune și implicare socială a membrilor comunității, reprezintă un incubator de acțiuni și practici inovante în comunități. În plus, spre deosebire de ajutoarele financiare care nu reușesc decât într-o măsură limitată să ajute persoanele să depășească situații critice de viață, serviciile sociale reprezintă măsuri active, care asistă în mod direct persoanele respective, cu personal specializat, până când problemele lor sunt rezolvate, depășite sau gestionate mai bine.

A investi în servicii sociale înseamnă de fapt investiție în creșterea calității vieții cetățenilor, în întărirea capacităților lor de a ieși demn din situații complexe și dificile de viață, dar mai mult decât atât, înseamnă investiție în bunăstarea comunităților, pe termen lung.

Diana Chiriacescu