Un nou proiect al Asociației Betania Bacău se apropie de finalizare. Este vorba de Centrul de Servicii Integrate din comuna Plopana Bacău, a cărui clădire a fost deja ridicată prin implicarea voluntarilor olandezi de la Stichting Werkgroep Oost Europa Nieuw-Vennep (SWOENV). Având parte de susținerea autorităților locale, noua investiție va veni în sprijinul copiilor cu dizabilități, dar și al copiilor care provin din familii ce reprezintă cazuri sociale grave. Nu în ultimul rând, printre noile servicii se vor afla inclusiv planning-ul familial și consilierea pentru părinți.
După turnarea fundației și a plăcii de rezistență, voluntarii olandezi au venit la Plopana transportând structura pentru întreaga clădire. Acum se lucrează cu spor la ultimele finisaje, urmând ca în câteva zile centrul să fie utilat cu tot ceea ce este necesar bunei funcționări pe viitor.
„Este datoria noastră să ne implicăm și să ajutăm acolo unde putem face acest lucru. Noul centru din Plopana va fi un sprijin real care cu siguranță va schimba în bine destine”, a declarat André Muit, președintele Asociației Betania.
Investiția, estimată la aproximativ 90.000 euro, va fi inaugurată cel mai probabil la finele acestui an.
Este cel de al doilea proiect de anvergură din 2016, acum o lună Betania inaugurând și un nou dispensar medical în localitatea Căbești, comuna Podu Turcului, județul Bacău.
Emil Berceanu