Mai sus de Universitate, aproape de intrarea in Parcul Copou, daca faci dreapta si mai mergi cam 2-3 minute, ajungi. Unde? La Caminul de Batrani ,,Sfanta Parascheva”, locul in care indata te intampina cineva, cu parul nins de viata, cu care repede se va lega dialogul din care vei afla povestea sa.

”Cu intamplari fericite sau triste, situatii uimitoare, care au lasat urme pe chipurile lor, aflandu-se acolo din vointa proprie sau fiind abandonati de soarta – pensionarii de la acest camin inseamna cel putin 200 de povesti gata sa fie impartasite. Vor sa te rasplateasca pentru ca ii asculti si iti permit tie, un copil strain, poate mai tanar ca nepotul lui sau al ei daca exista, sa intri in spatiul vietii lor. Iti aduc lucruri frumoase in camera in care locuiesc si le aranjeaza cu maiestrie, astfel incat sa le aminteasca cum era acasa, in casa lasata in urma dar ramasa in memoria sufletului lor.

Si pe langa povestea lor, fiecare obiect are si el o poveste aparte, pe care o vei afla fara sa intrebi prea multe, iar dupa ce vei sti toate acestea, vei intelege negresit pana si ordinea bibelourilor din vitrina.

Vei constata ca spiritul de gospodine desavarsite si gazde primitoare nu le-a parasit pe doamnele de la camin, care si ele stiu sa aiba grija de altii, si se asigura ca au intotdeauna o gustare buna sau o ceasca de cafea la dispozitie, pentru a-ti oferi in felul acesta multumirea pentru timpul pe care il daruiesti.

 Te intrebi cum traiesc intr-un camin de seniori? Cum e viata acolo? Poate nu stii nicioodata ce e cu adevarat in sufletul lor, dar cert e ca ei stau acolo si te asteapta… ”

Aceasta poate fi confidenta oricarui voluntar Bethany, si sunt multi cei care trec saptamanal pe la camin, cunosc povestile virstnicilor pentru ca stiu sa ii asculte.

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany ii recruteaza, ii pregateste si ii invata ca fac un lucru minunat renuntand la un strop de soare sau la alte planuri de vacanta, si in aceste zile, petrec cateva ore alaturi de batrani.

,,Imi place sa vin la Caminul de Batrani pentru experienta de viata pe care batranii o transmit, pentru a interactiona si a-mi dezvolta abilitatile de relationare. Bunicul meu a fost internat in acest camin si datorita acestui proiect aveam ocazia de a-l vizita mai des. Aici am invatat multe lucruri noi si am intalnit oameni minunati”, sustine Beatrice, voluntara Bethany.

Proiectul “Amici pentru bunici” desfasurat in cadrul Caminului de Batrani “Sfanta Parascheva” aduce in fiecare marti voluntarii Bethany in compania varstnicilor si ofera acestora din urma o suma de activitati care sa le insenineze viata.

Bucuria intalnirii e reciproca si bunicutele si bunicii gasesc si ei intotdeauna o modalitate de a-i rasfata pe voluntari, fie cu bunatati, fie cu sfaturi de viata utile. Doamna Aurora a marturisit ca ,,de 6 ani sunt institutionalizata. Astept ziua de marti ca pe o sarbatoare. Ii intalnesc pe copiii acestia minunati iar cand ii revad in alte locuri, mi se pare ca am intalnit pe cineva din familie. Voluntarii dau dovada de mult atasament, respect si stiu sa ne faca zilele senine. ”

Aveti un bunic sau o bunica? Va dam si voua reteta pentru zile senine

                Se amesteca o legatura voluntari Bethany cu o legatura seniori…. Se adauga mai multe ingredient: un joc de remmy, table sau sah, sau se aseaza bine pernutele pe scaun pentru o repriza de vorba pur si simplu. Veti observa ca seniorii se schimba la fata, nu mai au riduri, zambesc si sunt foarte prietenosi.

In functie de perioada anului, amestecul se asezoneaza cu ceva activitati de gradinarit…sau un ceai cald si o muzica lenta.

Atentie insa… Spatele muncit o viata intreaga si mainile slabite nu mai fac fata muncii, prin urmare trebuie sa interveniti cu delicatete…

Acasa reteta poate fi de succes daca veti combina propria persoana cu bunicul sau bunica, vecinul sau vecina varstnici care au nevoie de un pic de atentie.

Si la caminul de varstnici tinuta e obligatorie…

… asa ca voluntarii se ocupa si de partea de relaxare pentru bunicii din camin. Organizeaza vizionari de film, de dans, iar doamnele nu se prezinta pur si simplu. Sunt rasfatate de voluntari cu cate o manichiura sau macar cu o pieptanatura mai altfel.

Cel mai greu e cand pleci, pentru ca vezi in ochii lor ca activitatile au trecut prea repede si tu pleci, iar ei raman acolo. In camerele lor sau jos, in gradina, se gandesc ca vor veni iar copiii si se tem putin sa nu uite de ei. Raman gandindu-se cum alti copii vin sa ii vada si cei proprii nu, pentru ca nu au timp sau nu vor sau nu mai sunt.

ANDREEA TOFAN