Laura Bretan, Costel Busuioc și Per-Erik Hallin – fost pianist în trupa lui Elvis Presley – cântă pentru susținerea copiilor cu dizabilități și a părinților acestora. Concertul va avea loc în cadrul Galei Star of Hope 2018, joi, 13 decembrie 2018, pe scena Teatrului National ”V. Alecsandri”, începând cu ora 17.00. Evenimentul este organizat de către Fundația Star of Hope Romania, în parteneriat cu Primăria Iași, Camera de Comerț și Industrie Iași și TVR Iași.
Echipa Star of Hope Romania vă invită să rupeți o fărâmă de timpul dumneavoastră, să o puneți deoparte și să veniti la Gala Star of Hope 2018, să vă răsfățați sufletul cu armonii și voci ovaționate de o lume întreagă. Va fi o seară unică în care veți primi frumusețe și veți dărui speranță.
Laura Bretan a uimit întreg pamantul cu vocea sa ireală, a ridicat săli în picioare și a reaprins în oameni dragostea pentru muzica de operă. În 2016, a devenit ambasadoarea copiilor cu dizabilități din centrele Star of Hope Romania și a cantat la Iași, apoi la Portland, în Statele Unite ale Americii.
Pe 13 decembrie 2018, într-o seară de joi, Laura revine la Iași, pe scena Teatrului National, într-un regal acustic, dăruind cu vocea sa unică speranță pentru copiii cu dizabilități care au atât de multă nevoie de terapie, înțelegere și susținere.
PER- Erik Hallin (Suedia) a fost ales să cânte la pian alături de Elvis Presley. În urmă cu un an, pianistul Per-Erik Hallin a decis să pună arta în slujba celor nevoiași, a celor sărmani, a celor care au nevoie de ajutor. Pe 13 decembrie, va urca pe scena Teatrului Național si va canta pentru ca toți copiii cu dizabilități să aibă acces la servicii profesioniste de terapie recuperatorie.
Costel Busuioc a fascinat cu vocea sa Europa, apoi Statele Unite. A câștigat premii pentru vocea și timbrul unic și a fost aplaudat pe scene mari din România și din Europa. Costel Busuioc se întoarce în România, la Iași, pe 13 decembrie, și cântă pentru ca părinții care au copii cu dizabilități în Centrele Star of Hope Romania să poată spera că ”mâine” va fi bine și pentru copiii lor.
Gala Star of Hope 2018 este parte a proiectului „Părinte împuternicit, comunitate incluzivă”, realizat în parteneriat cu Consiliul Local Iași, în baza Legii 350/2005. Totodată, evenimentul de Gală completează campania Dăruiește Speranță, campanie derulată de Fundația Star of Hope Romania în perioada noiembrie – decembrie 2018, pentru susținerea activităților de terapie recuperatorie în Centrele Star of Hope.