Salvaţi Copiii Iaşi a organizat în perioada octombrie-decembrie 2015, seminarii de formare a cadrelor didactice din regiunea de Nord-Est a României, pe tema incluziunii sociale şi educaţionale a copiilor care manifestă o tulburare de sănătate mintală (ADHD, anxietate, tulburări din spectru autist), în vederea creşterii accesului la educaţie şi a gradului de acceptare socială a acestora.
Aceste acțiuni au drept scop realizarea prevenţiei focalizate şi menţinerea sănătăţii mintale, prin dezvoltarea în şcoli a unui program care să diminueze excluziunea socială a copiilor cu tulburări de anxietate, ADHD sau autism.
“Dorim să formăm abilitățile de acceptare a diferențelor în școli. Pe lângă rolul de dascăl, profesorii sunt cei care, alături de părinţi, pot depista mai uşor probleme de comportament ale copiilor, fie ca vorbim despre anxietate, ADHD sau autism. Astfel, formarea cadrelor didactice este esențială pentru obiectivele propuse în cadrul proiectului”- spune Corina Mighiu – coordonator programe la Salvați Copiii Iași.
În luna octombrie, echipa de formatori a proiectului a ajuns în județele Galați și Iași, în luna noiembrie – Neamț, Botoșani, Bacău și Suceava, iar în luna decembrie, județul Vaslui.
Ioana Nistor