Centrul Diecezan Caritas Iaşi, împreună cu Fundaţia Iosif sunt organizatorii unei campanii de strângere de fonduri intitulată „În ritm de caritate” și desfășurată în perioada 30 aprilie – 18 iunie 2017.
În fapt este o serie de concerte prin care se dorește sensibilizarea comunității cu privire la necesitatea de a strânge fonduri pentru asigurarea mesei de prânz şi a rechizitelor pentru 20 de copii, beneficiari ai Fundaţiei Iosif şi 25 de copii din cadrul Centrului de Resurse pentru Copii şi Tineri „Don Bosco”.
Beneficiarii acestei campanii sunt copiii proveniţi din familii cu situaţii sociale dificile, care prin intervenția celor două organizații pot avea un viitor mai bun. S-au alăturat campaniei solistul vocal Eduard Crengăniş, pianistul Fabio Netcă, toboșarul Iulian Ursachii și chitaristul Vlad Lazăr.
Până în prezent au fost desfășurate concerte la Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” și Aula „Fericitul Durcovici” – Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” în Iaşi.
Concertele vor continua în 21 mai 2017, ora 12.00 la Parohia „Sfântul Anton de Padova” Iași, ora 19.00 la Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” – Roman, jud. Neamț, în 4 iunie 2017, ora 12.00 la Parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” – Buruieneşti, jud. Neamţ și în 18 iunie 2017, ora 11.00 – Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” – Răducăneni, jud. Iaşi.